S-AU STRICAT înainte să fie puse ÎN CIRCULAȚIE. Motivul pentru care NOILE AUTOBUZE de la Ploiești au nevoie de REPARAȚII

S-AU STRICAT înainte să fie puse ÎN CIRCULAȚIE. Motivul pentru care NOILE AUTOBUZE de la Ploiești au nevoie de REPARAȚII
Publicat: 27/11/2018, 11:04

Directorul Transport Călători Express (TCE) Ploiești, Nae Alecsandri, a declarat, luni, corespondentului Mediafax, că muncitorii societății au găsit picături de ploaie în cele 10 autobuze achiziționate de Consilul Local Ploiești, înainte de a veni comisia de recepție.

Imediat, oamenii și-au dat seama cum a fost posibil să ajungă apa în interior.

„Nu a plouat în autobuze. Au fost mici scurgeri. Cel care a montat ecranele în interior, când le-a montat, a folosit șuruburi care nu aveau și silicon. S-au scurs câțiva stropi de ploaie. Problema a fost remediată. S-a pus silicon și acum nu mai sunt probleme”, a declarat Alecsandri.

Acesta a mai precizat că cele 10 autobuze nu au fost puse în circulație, iar acest lucru se va întâmpla, cel mai probabil, vineri, întrucât se așteaptă înmatricularea lor.

Ploiești: Autobuzele de transport în comun au avut nevoie de reparații, deși nu sunt în circulație

În data de 15 noiembrie, Primăria Ploiești anunța că primele 10 autobuze noi contractate de municipalitate au ajuns la Ploiești.

Acestea fac parte dintr-un total de 50 de noi mijloace de transport public.

„Ca elemente de noutate, pe lângă confortul ridicat, autobuzele sunt dotate cu sisteme speciale de preluare a persoanelor cu dizabilități, au asigurate sisteme de aer condiționat, sunt dotate cu camere de supraveghere și panouri led, care vor oferi, în timp real, informații utile privind ruta derulată”, arată sura citată.

Un autobuz costă 765.646 lei fără TVA.

Foto: PNL Prahova/ Facebook

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer....
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Vedeta, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi RAPID. Face furori cu noua...
Un bărbat de 45 de ani din Bucureşti şi-a infectat intenţionat iubita cu HIV. Individul...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Ies la lumină noi detalii în cazul accidentului din Suceava, în care au murit cinci...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Marea actriță a României s-a stins. Doamna noastră a tras cortina
Schimbări de ultimă oră anunțate de ANM. Fenomene ostile în România
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Utilizatorii de antidepresive ar putea renunța la tratament doar cu ajutorul medicului de familie
×